Inapoi

Care sunt simptomele si manifestarile
varicelei?

Incubatia (perioada de cand s-a produs contactul infectant si pana cand apar primele semne clinice) este de 14-21 zile.1 Acest lucru inseamna ca eruptia apare de obicei la doua saptamani dupa contactul cu persoana bolnava. In primele 1-3 zile de boala pot aparea febra, dureri de cap, dureri musculare. 1,2,3

Eruptia apare initial pe trunchi, sub forma de bubite rosii, marunte. La 12-24 ore apar veziculele (cu continut lichidian clar), asemanatoare unor “boabe de roua”. In cateva zile, continutul veziculelor se modifica, devenind tulbure si se acopera de cruste (coji). Stadiul de crusta poate tine 10-20 zile. Pacientul nu mai este contagios, din momentul in care incep sa se desprinda crustele. In evolutia bolii apar 2-3 valuri eruptive, astfel incat se pot vedea pe piele leziuni in diferite stadii. Cu cat varsta pacientului este mai mare, evolutia poate fi mai serioasa, insotita de complicatii. Complicatiile apar mai frecvent la sugari, adolescenti si la varstnici.2,3,4

Eruptia poate aparea si pe mucoase (in gura, interiorul pleoapelor, mucoasa anala, genitala) dar si pe pielea paroasa a capului. Mai pot aparea: febra (nu foarte mare, rar peste 39oC), raguseala, tuse productiva, secretii nazale abundente.2,3,4

Pacientul trebuie sa fie vazut de medic pentru a se pune diagnosticul corect. Medicul de familie declara boala. In plus, astfel se pot evita complicatiile.2,3,4

Referinte:
1. Centres for Disease Control and Prevention. Epidemiology and Prevention of Vaccine – Preventable Disease. Atkinson W, Hamborsky J, Wolfe S, eds.12th ed., second printing. Washington DC: Public Health Foundation, 2012, pag. 301 – 324, disponibil la www.cdc.gov/vaccines/pubs/pinkbook/
2. Varicella vaccines, WHO position paper, Weekly Epidemiological Record, 1998, 73, 241-248, no. 32 ;
3. Mendell et al. Infectious Disease, 7th edition, 2010, chapter 137;
4. CDC Home Yellow Book Varicella 2012

Ai grija de sanatatea copilului tau,
pentru ca el sa zambeasca mereu!